Iranul a început sâmbătă exerciții militare ce includ rachete

Iranul a început sâmbătă exerciții militare ce includ rachete
Iranul a început sâmbătă exerciții militare ce includ rachete, după reizbucnirea tensiunilor cu Statele Unite, au anunțat sâmbătă Gardienii Revoluției, armata iraniană de elită, informează AFP.
Aceste exerciții au ca obiectiv să arate "pregătirea totală în confruntarea cu amenințările" și "sancțiunile umilitoare" contra Iranului anunțate vineri de Statele Unite, a indicat site-ul Gardienilor Revoluției, Sepahnews.
Diferite tipuri de sisteme radar și rachete de fabricație locală, precum și centre de comandă vor fi testate în timpul acestor exerciții, adaugă site-ul.
Anunțul intervine în ziua următoare impunerii noilor sancțiuni americane împotriva Iranului, ca răspuns mai ales la un tir de rachetă balistică la 29 ianuarie, care a provocat furia președintelui american Donald Trump și a noii sale administrații.
La scurt timp după anunțarea acestor noi sancțiuni, Iranul a asigurat că va acționa într-o manieră "reciprocă" vizând "indivizi și companii americane" care sprijină grupuri "teroriste".
În vizită sâmbătă la Tokyo, secretarul american al apărării James Mattis a declarat că Iranul este "cel mai mare stat care susține terorismul în lume".
Sursa: agerpres.ro
Citește și:
- 16:28 - „Mi-a fost frică". Proprietara gospodăriei din Galați unde a căzut o dronă rusească a povestit ce s-a întâmplat
- 16:15 - Tragedie în Constanța. O fetiță de doi ani a murit după ce a înghițit bile dintr-o jucărie
- 15:48 - Nicușor Dan, reacție după drona rusească căzută la Galați: „Instituțiile au acționat corect și coordonat. Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei"
- 15:11 - Incident mortal în Slatina. Muncitor de 19 ani, strivit de o mașină care asfalta. Tânărul a fost angajat în urmă cu o lună
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














