Incendiu la nivelul cabinetului medical din incinta unui liceu din Alexandria - Pompierii intervin de urgență

Incendiu la nivelul cabinetului medical din incinta unui liceu din Alexandria - Pompierii intervin de urgență
Un incendiu a izbucnit, vineri, la nivelul cabinetului medical din incinta liceului Rulmentul, din Alexandria.
Pompierii din Alexandria sunt în alertă, vineri după-amiază. Un apel la numărul unic 112 a anunțat un incendiu izbucnit la Liceul Tehnologic nr. 1, cunoscut sub numele de Rulmentul.
ISU Teleorman a anunțat că intervine cu mașini de stingere, o descarcerare, un ATPVM și un echipaj SAJ Teleorman.
Evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit la un cuptor cu microunde, lăsat sub tensiune, nesupravegheat.
- pereții cabinetului au fost degradati de fum;
- nu au fost victime și nici nu s-a impus evacuarea clădirii de ocupanți.
❗RECOMANDĂRI❗
Pentru prevenirea unor evenimente asemănătoare, pompierii vă recomandă:
✔ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice și nu lăsați în funcțiune, nesupravegheate, aparatele electrice;
✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
✔ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
✔ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
✔ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.
❗Foarte important❗
📣Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Citește și:
- 15:11 - Incident mortal în Slatina. Muncitor de 19 ani, strivit de o mașină care asfalta. Tânărul a fost angajat în urmă cu o lună
- 14:41 - Imagini cu momentul în care drona rusească, cu încărcătură explozibilă, a fost detonată. Resturi de dronă, descoperite și în județul Tulcea
- 14:27 - Accident pe Autostrada A1. Un autoturism a intrat cu toată viteza într-un parapet
- 14:09 - Doi cetățeni turci, descoperiți ascunși într-un camion la Giurgiu. Încercau să intre ilegal în România
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














