Accidentul s-a produs vineri dimineaţa, în jurul orei 6.00, în localitatea Vulturi, din judeţul Iaşi, relatează Ziarul de Iași.
Două autoturisme s-au izbit frontal, iar patru persoane au fost rănite. Victimele sunt conştiente, nefiind încarcerate. În urma evaluării medicale la fața locului, trei persoane au fost transportate la spital.
La fața locului au acționat din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, două echipaje de prim ajutor calificat, iar de la SAJ Iași, două echipaje medicale.