Acesta susține că nici de această dată, după victoria lui David Popovici, autoritățile nu vor face nimic în acest sens.
„De când cu performanța lui Popovici toată lumea vorbește despre înot...Am zis să vă arăt locul unde am învățat și eu să înot atunci când eram copil.
Multe generații de timișoreni au învățat să înoate aici, la Uszoda, așa se numește, una din cele mai vechi baze de natație din România.
Aici s-a făcut și performanță. Echipa de Polo a Timișoarei a avut zece titluri naționale. S-a antrenat într-o vreme aici”, a zis Dan Negru din fața bazinelor Uszoda.
Revolta jurnalistului nu se oprește aici: „În 1926 au apărut bazinele astea de înot și uite-le în 2024. Bazinele astea sunt emblematice pentru înotul românesc pentru că ele au fost construite la 8 ani după Marea Unire.
Toate administrațiile locale din Timișoara au dat vina pe ăia de dinainte.
Mereu cei de dinainte au fost vinovați. De fapt, principalii vinovați sunt ăia care le-au construit, în 1926 și uite, nu suntem noi în stare, în 2024, nici măcar să le întreținem.
Apoi, dacă așa arată una dintre cele mai mari baze de natație din România, atunci cu atât mai mare performanța și mirarea că au apărut unii ca și David Popovici, Camelia Potec, Diana Mocanu sau Carmen Bunaciu.
Astea sunt bazinele din centrul Timișoarei din 1926, unul din marile orașe ale României”.