Gest inexplicabil al unui poliţist din Botoşani. După 7 ani, colegii săi au aflat adevărul

Gest inexplicabil al unui poliţist din Botoşani. După 7 ani, colegii săi au aflat adevărul
Un poliţist din Botoşani este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru abuz în serviciu, conducere fără permis în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, după ce timp ce şapte ani a condus maşina de serviciu cu un permis fals.
Procurorii au dispus începerea urmării penale in rem cu privire la faptele săvârşite de agentul Florin Istina, care deţinea funcţia de şef de post la Postul de Poliţie Gorbăneşti.
'S-a reţinut că începând din anul 2008 până în prezent respectivul agent a condus în repetate rânduri autospeciala din dotarea postului fără a deţine permis de conducere fără nicio categorie', a afirmat Chihaia.
Potrivit anchetatorilor, poliţistul folosea o copie după permisul valabil soţiei pe care a inserat fotografia şi datele personale, iar seria şi valabilitatea permisului aparţineau unui alt permis.
Documentul fals a fost descoperit în urma unor verificări interne ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














