Gest incredibil. O femeie salvată de pompieri, din Piatra Neamţ, i-a interzis unuia dintre ei să îi intre în casă, pe geam, de teamă să nu-i facă mizerie

Sursa foto: Arhivă
O femeie de 71 de ani, din Piatra Neamţ, i-a interzis unui pompier să intre în locuința acesteia, de teamă să nu îi facă mizerie. Asta după ce a salvat-o când a rămas blocată pe faţada blocului, marți dimineață, în timp ce ştergea geamurile.
Femeia a ieşit pe geam şi a rămas blocată pe acoperişul balconului de la etajul inferior, astfel că a început să strige după ajutor, iar vecinii au sunat la numărul unic de urgenţă 112.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
Cu ajutorul unei scări culisabile, unul dintre salvatori a urcat pe acoperișul balconului și a ajutat femeia să pătrundă în apartamentul său.
În momentul în care pompierul aflat pe scară a încercat, la rândul său, să intre în casa bătrânei, pe geam, aceasta i-a interzis accesul în casă. Totul de teamă că pompierul i-ar putea face mizerie în casă, în timp ce ea făcea curăţenie.
Astfel, pompierul a fost nevoit să coboare pe scara culisabilă.
,,Nu strânge scara că doamna nu mă lasă să cobor pe la ea", a strigat pompierul către colegii săi, care se pregăteau să strângă scara.
Citește și:
- 16:44 - Mai multe persoane s-au simțit rău la o piscină terapeutică din Eforie Nord. Două au fost transportate la spital
- 16:28 - „Mi-a fost frică". Proprietara gospodăriei din Galați unde a căzut o dronă rusească a povestit ce s-a întâmplat
- 16:15 - Tragedie în Constanța. O fetiță de doi ani a murit după ce a înghițit bile dintr-o jucărie
- 15:48 - Nicușor Dan, reacție după drona rusească căzută la Galați: „Instituțiile au acționat corect și coordonat. Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














