Președinția lui Joe Biden înseamnă întoarcerea unei vechi tradiții a animalelor de companie în Casa Albă.
Donald Trump a fost primul președinte american din ultimul secol care nu a avut un animal de companie la Casa Albă.
BBC face o scurtă trecere în revistă a „primilor câini” ai președinților americani, democrați sau republicani.
„Primii câini ai Americii” vor ajunge la Casa Albă peste aproape trei luni
Democratul Joe Biden urmează să-și aducă cei doi ciobănești germani, Champ și Major, la reședința din Washington D.C. după inaugurarea din ianuarie. Președintele în exercițiu, republicanul Donald Trump, va părăsi Casa Albă pe 20 ianuarie 2021, în aceeași zi având loc și ceremonia de învestire a democratului Joe Biden ca președinte și Kamala Harris ca vicepreședinte.
Sursă Foto: washingtonian.com
Champ a intrat în familie după ce Joe Biden a fost ales vicepreședinte în 2008. Soția sa, Jill, îi promisese că îi va dărui un animal de companie după campania electorală.
Numele de Champ a fost ales de nepoții familiei Biden și are o semnificație deosebită pentru Joe Biden. Acesta mărturisea în campania electorală din 2008 că tatăl său îi spunea: „Ori de câte ori vei fi la pământ, campionule („champ”), ridică-te!”.
În 2015, într-o emisiune la CBS, Joe Biden a făcut și o mică demonstrație, oferind unul din dialogurile pe care le poartă cu Champ, care, se pare, că-și înțelege perfect prietenul-stăpân.
Al doilea ciobănesc german, Major, a fost adoptat de familia Biden în noiembrie 2018, după ce fusese o vreme îngrijit de o asociație - Delaware Humane Association. Major și ceilalți cinci frați ai săi au ajuns la asociație când erau încă pui după ce au inghițit o substanță toxică. Dar s-au însănătoșit după ce au fost îngrijiți exemplar și și-au așteptat viitorii stăpâni, fiind gata pentru adopție.
Major este al doilea câine salvat care va trăi la Casa Albă, după celebrul Yuki, al președintelui Lyndon B. Johnson, tot democrat, ca și Biden, care a ajuns în Washington D.C. în august 1967.
Bo and Sunny, vedetele patrupede din timpul mandatului lui Barack Obama
Bo and Sunny, din rasa câinilor portughezi de apă (Porties), au fost rezidenți la Casa Albă tot în timpul unui președinte democrat - Barack Obama.
Când și-a anunțat victoria în alegeri, în primul mandat, Barack Obama le-a spus celor două fiice ale sale că au „câștigat noul cățeluș care vine cu noi la Casa Albă”.
Sursă Foto: Researchgate.net
Bo, negru și alb pe piept și pe lăbuțele din față, a fost cadoul pentru cele două fete din partea senatorului Ted Kennedy, în 2009.
În schimb, Sunny, complet negru, a ajuns în familia Obama abia după patru ani, în august 2013.
„Toată lumea vrea să-i vadă și să le facă poze”, spunea Michelle Obama. „Am primit și o informare la început de lună cu o cerere pentru programul lor și trebuia să le aprob prezențele”, mai relata amuzată Michelle Obama, potrivit BBC.
Buddy și Socks sau până unde merge „prietenia” dintre un cățel și o pisică la Casa Albă, în mandatul lui Bill Clinton
Democratul Bill Clinton a avut un labrador ciocolatiu, pe nume Buddy, și o pisică, botezată Socks. Cei doi vecini de reședință prezidențială s-au confruntat adesea pe holurile și în sălile de la Casa Albă, a povestit fostul președinte american, scrie BBC.
Clinton declara reporterilor în 2000 că Buddy doarme lângă el atunci când Hillary este plecată.
„El este adevăratul meu prieten - Buddy („amic, tovarăș”, în traducere)”, spunea democratul Bill Clinton.
Numele lui Socks („șosete”) a fost ales pentru că pisica în două culori alb-negru, predominant negru, maidaneză, avea toate cele patru lăbuțe albe, ca și când ar fi purtat niște șosete.
Sursă Foto: PresidentialPetMuseum.com
A fost adoptată pe când avea doi ani după ce a sărit în brațele fiicei familiei Clinton - Chlesea, pe când aceasta ieșea din casa profesorului său de pian din Little Rock, Arkansas, după ce se jucase în curte cu fratele său, Midnight, care a fost adoptat mai apoi de o altă familie.
Sursă Foto: PresidentialPetMuseum.com
Hillary Clinton a scris și o carte despre cele două animale de companie - „Dear Socks, Dear Buddy”, care include scrisori de la copii și detalii despre rivalitatea și obiceiurile celor două patrupede.
„Doamna și Vagabondul” de la Casa Albă: Miss Beazley și Barney „Bush”
Miss Beazley și Barney au fost terrierii scoțieni îndrăgiți de cuplul prezidențial Bush.
Sursă video: Arhivă Associated Press (AP)
Domnișoara „Miss” Beazley era descrisă de republicanul George W. Bush ca „o sursă de bucurie”, iar despre Barney spunea că era prietenul lui ideal pentru plimbările în natură.
Cele două animale de companie au apărut deseori în videoclipurile lansate de Casa Albă, precum „A Very Beazley Christmas” și „Barney Cam”.
Dar familia Bush a avut și o pisică - India, care a locuit alături de cei doi terrieri scoțieni Miss Beazley și Barney.
Sursă Foto: PresidentialPetMuseum.com
India, o pisică neagră cu păr scurt, și-a trăit ultimii 8 ani la Casa Albă, a murit la vârsta de 18 ani.
Sursă Foto: PresidentialPetMuseum.com
India s-a instalat odată cu familia Bush în 2001 la Casa Albă, unde a rămas în timpul celor două mandate ale lui George W. Bush.
Sursă Foto: PresidentialPetMuseum.com
India a murit la vârsta de 18 ani, pe 4 ianuarie 2009, la Casa Albă, cu doar câteva săptămâni înainte ca familia Bush să se mute pentru instalarea familiei Obama, după ce democratul Barack Obama a câștigat alegerile prezidențiale.
„Republicanul” Rex, câinele cuplului prezidențial Ronald și Nancy Reagan
Rex, din rasa cocker spaniel, a fost adoptat de Ronald și Nancy Reagan, pe când avea un an.
Ronald Reagan i l-a dăruit soției sale, Nancy, pe 6 decembrie 1985, drept cadou de Crăciun. Rex a rămas la Casa Albă până la sfârșitul celui de-al doilea mandat al republicanului Ronald Reagan, rămânând apoi alături de ei.
Yuki, primul maidanez care a ajuns la Casa Albă
Câinele preferat al președintelui democrat Lyndon B. Johnson era Yuki, un terrier metis alb. A fost primul câine fără stăpân salvat care a trăit la Casa Albă.
Patrupedul a fost găsit de fiica președintelui într-o benzinărie din Texas, de Ziua Recunoștinței, în 1966, potrivit site-ului prezidențial Pet Museum, care oferă informații despre animalele de companie de la Casa Albă, relatează BBC.
Yuki a fost cadoul lui Lucy pentru tatăl său, la ziua de naștere a acestuia din 27 august 1967, la împlinirea vârstei de 59 de ani.
Sursă Foto: PresidentialPetMuseum.com
Cei doi, Yuki și Lyndon Johnson, au format o adevărată pereche, făceau totul împreună: de la participarea la ședințe până la înot și adevărate recitaluri de voce și... urlat în Biroul Oval.
Sursă Foto: PresidentialPetMuseum.com
„Au avut o legătură foarte specială care a întruchipat chiar spiritul american: numai în America un băiat sărac din Johnson City putea ajunge la Casa Albă”, povestea nepotul său.
Fala, unul dintre cei mai renumiți câini de la Casa Albă, al lui Franklin D. Roosevelt
Fala, un terrier scoțian, i-a fost dăruit președintelui Roosevelt de verișorul său în 1940, iar președintele l-a numit Murray Outlaw of Falahill, după un strămoș scoțian.
Potrivit Muzeului prezidențial al animalelor de companie, Fala aducea câte un os pe tava de mic dejun a președintelui în fiecare dimineață și chiar a avut un secretar, special numit pentru a-i răspunde.
Președintele Roosevelt era asistat aproape tot timpul de Fala. Se pare că micuțul patruped era prezent la orice întrunire, știa să stea pentru fotografiile speciale de la Casa Albă, era atent la discuțiile politicienilor, era un adevărat stăpân, nu un chiriaș.
Liderul democrat de la Casa Albă a făcut chiar și un tort special pentru ziua de naștere a lui Fala.
În campania din 1942 din cel de-AL Doilea Război Mondial, Fala a donat chiar și jucării pentru a promova colecțiile de resturi de cauciuc pentru acțiuni caritabile în acele vremuri grele.
S-au făcut și filme despre Fala, iar câinele fostului președinte are și un bust la Memorialul Franklin Delano Roosevelt din Washington DC.
Sursă Foto: Researchgate.net
Macaroni, poneiul prezidențial de la Casa Albă
Nu doar pisicile și câinii au deținut apreciatul titlu de „primul animal de companie”. Au mai fost păsări, hamsteri și chiar ponei.
Poneiul Macaroni a fost un cadou pentru fiica lui John F Kennedy, Caroline, de la Lyndon B. Johnson.
Potrivit Muzeului Prezidențial al Animalelor de companie, când Jackie Kennedy se plimba alături de împărăteasa Iranului, Farah, Macaroni ar fi încercat să mănânce din buchetul de narcise pe care-l ținea în mână.
La fel ca alte animale de companie prezidențiale, Macaroni a devenit faimos, primind scrisori de la fani și apărând chiar și pe coperta revistei Life.