"În toată cariera mea, nu mi-e ruşine de ce am făcut. Am fost ministru de Interne şi acum stau într-o cameră cu oameni acuzaţi de tentativă de omor. Solicit să fiu cercetat într-o formă în care să mă pot apăra cu argumente", a spus Gabriel Berca în faţa judecătorilor, informează Mediafax.
Fostul consilier prezidenţial a susţinut că nu a primit bani pentru PDL de la un om de afaceri. De asemenea, Berca le-a spus judecătorilor că toate sumele din campania electorală erau plătite prin bancă şi puteau fi uşor de urmărite.
Curtea de Apel Bacău a decis, în 24 iulie, arestarea preventivă a lui Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, acuzat de trafic de influenţă după ce ar fi primit 185.000 euro de la un om de afaceri, pentru a interveni la membri ai Guvernului să atribuie bani unei primării.
Ce acuzații îi aduc procurorii:
Gabriel Berca, la data faptelor senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a Partidului Democrat Liberal, ar fi primit 185.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Rusu, care avea un contract cu Primăria comunei Ardeoani, judeţul Bacău, iar instituţia trebuia să achite lucrările de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri.
Faptele ar fi fost comise în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, iar fostul senator Gabriel Berca, prin intermediul fostului deputat Mihai Banu, ar fi pretins şi primit banii atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la omul de afaceri, pentru a-şi folosi influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către Primăria Ardeoani.
În acelaşi dosar, fostul deputat PNL de Bacău, Mihai Banu, a fost reţinut, în 9 iulie, şi arestat preventiv o zi mai târziu, pentru trafic de influenţă, iar fiul acestuia, Lucian Banu, este cercetat sub control judiciar, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor DNA, Mihai Banu a pretins şi primit, în mai multe tranşe, de la un om de afaceri, 270.000 de euro pentru ca, în calitate de deputat, să-şi folosească influenţa pe lângă membri ai guvernului în vederea alocării unor sume de bani către o primărie din Bacău.
Activitate profesională:
Gabriel Berca a fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu şi ministru al Internelor în Guvernul Ungureanu. El a fost şi secretar general al Guvernului, în perioada în care Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu. Berca a fost prefectul judeţului Bacău, în perioada 2005 - 2008, senator de Bacău, în legislatura 2008 - 2012 şi ministru al Administraţiei şi Internelor în anul 2012.
La începutul lunii iunie, UNPR anunţa că Gabriel Berca s-a înscris în formaţiune. Berca a fost membru PMP, vicepreşedinte pentru regiunea Nord-Est, iar anterior a fost în PDL.