Fostul premier al României, Petre Roman, a fost audiat marți dimineață, la Parchetul General, unde a fost citat în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
"Nu am vorbit despre nimic, declarația pe care am dat-o deja am menținut-o și azi", a declarat la ieșire Petre Roman. .Fostul premier a fost chemat de procurorii militari, care probabil l-au informat oficial că este inculpat în dosarul Mineriadei.
Petre Roman este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, aceeași încadrare primită și de fostul președinte Ion Iliescu, chemat de asemenea la Parchet, luni dimineață.
Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme i-au pus sub inculpare în dosarul Mineriadei pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, pentru infracţiuni contra umanităţii.
Aceștia mai sunt acuzați de reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.
Toti sunt acuzati ca, in perioada 11 - 15 iunie 1990, au decis, organizat si coordonat un atac generalizat si sistematic, lansat impotriva unei populatii civile, respectiv impotriva manifestantilor din Piata Universitatii si a populatiei din Bucuresti.
La Mineriada din 13-15 iunie 1990, patru persoane au murit împuşcate şi peste 1.200 au fost rănite.
Ion Iliescu, audiat în dosarul "Mineriadei". Este acuzat de "infracţiuni contra umanităţii"
După 27 de ani, dosarul mineriadei din iunie 1990 a revenit pe masa procurorilor în martie 2015, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să găsească vinovaţii. Evenimentele violente din vara lui 1990 au lăsat în urmă o mie de oameni victime.