Drumurile spre munte și spre litoral se aglomerează. Anunțul important al polițiștilor

Aglomeratie pe drumurile spre munte si mare
Centrul Infotrafic a transmis sâmbătă că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate la nivel naţional, DN 1 Ploieşti-Braşov şi DN 7 Piteşti-Sibiu, precum şi pe cele două autostrăzi către litoral, A 2 Bucureşti-Constanţa şi A 4 Ovidiu-Agigea.
Din cauza precipitaţiilor, menţionează sursa citată, traficul rutier rămâne restricţionat pe un sens şi se desfăşoară doar pe un singur fir, alternativ, dirijat prin semafoare, pe DN 74A Abrud-Bonceşti, la kilometrul 8+500 de metri, în localitatea Cărpiniş, judeţul Alba.
Carosabilul este surpat pe o porţiune de aproximativ 100 de metri, pe sensul de mers către Abrud. Este de asemenea restricţionată circulaţia autovehiculelor mai mari de 7.5 tone, traficul desfăşurându-se pe rută ocolitoare.
Totodată, se circulă în condiţii de ceaţă, care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri, pe mai multe artere rutiere din judeţele Botoşani, Suceava şi Vaslui.
Nu sunt probleme pe autostrăzile A 1 Bucureşti-Piteşti, A 2 Bucureşti-Constanţa, A 3 Bucureşti-Braşov, A 4 Ovidiu-Agigea, precum şi pe DN 1 Ploieşti-Braşov şi DN 7 Piteşti-Sibiu.
Citește și:
- 12:25 - Accident violent în municipiul Bacău. Un șofer a ajuns cu mașina în gardul unei curți -VIDEO
- 11:28 - Resturi de drone rusești prăbușite în Galați. Ambasadorul Rusiei la București, convocat la sediul MAE
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














