Dosarul generalilor. Verdictul mafioților Statului Paralel, amânat. Tacticile lui Coldea

Dosarul generalilor. Verdictul mafioților Statului Paralel, amânat. Tacticile lui Coldea
Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au contestat măsura controlului judiciar, în dosarul în care sunt cercetați de DNA pentru trafic de influență. Echipa statului paralel a revenit în instanță cu aceleași tactici pe care le-au folosit și în procesul trecut. Fostul șef SRI a susținut că nu a reușit să studieze dosarul, astfel magistrații au hotărât să amâne cu o săptămână pronunțarea.
Nu este pentru prima oară când mafioții statului paralel încearcă să scape de controlul judiciar. La sfârșitul lunii iulie, completul judecătoresc învestit cu soluționarea plângerii la acel moment a amânat să se pronunțe din același motiv invocat de generalul Coldea.
De această dată, magistrații au decis să amâne verdictul pentru săptămâna viitoare. În cadrul acestui proces, procurorii au prezentat un dosar alcătuit din 20 de volume.
Pe de altă parte, generalul Dumbravă a avut și de această dată o abordare mult mai spirituală decât fostul său șef, când a fost întrebat cum crede că se va încheia procesul.
Generalii mafioți au contestat măsura controlului judiciar la fix o săptămână după ce măsurile restrictive, inclusiv interdicția de a părăsi România, au fost prelungite cu încă 60 de zile.
Hideg, denunțătorul generalilor Coldea și Dumbravă, noi acuzații devastatoare. Cine sunt judecătoarele din "gașca nebună a optimizărilor"?
Citește și:
- 14:41 - Imagini cu momentul în care drona rusească, cu încărcătură explozibilă, a fost detonată. Resturi de dronă, descoperite și în județul Tulcea – SURSE
- 14:27 - Accident pe Autostrada A1. Un autoturism a intrat cu toată viteza într-un parapet
- 14:09 - Doi cetățeni turci, descoperiți ascunși într-un camion la Giurgiu. Încercau să intre ilegal în România
- 12:25 - Accident violent în municipiul Bacău. Un șofer a ajuns cu mașina în gardul unei curți -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














