Anunțul trist a fost făcut de Federația Română de Volei pe pagina oficială de Facebook, unde au transmis condoleanțe familiei și apropiaților celui care a avut o contribuție majoră în dezvoltarea acestui sport în România.
Eugen Niculescu a fost o figură emblematică pentru voleiul românesc, activând ca arbitru la numeroase competiții naționale și internaționale, dar și în calitate de lider al Comisiei de Arbitri.
„Federația Română de Volei deplânge trecerea în neființă a lui Eugen Niculescu (75 de ani), fost arbitru, fost președinte al Comisiei de Competiții din cadrul FRV. Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, potrivit unei postări pe Facebook.