Reputatul arheolog Octavian Liviu Șovan s-a stins din viață. Tragicul anunț a fost făcut de Muzeul Județean de Istorie din Botoșani.
Octavian Liviu Șovan s-a format la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza" din Iași, fiind cunoscut lumii științifice naționale și internaționale prin cercetările arheologice din mai multe situri, dar mai ales prin săpăturile de mare amploare, desfășurate în necropola de tip Sântana de Mureș - Cernjachov de la Mihălășeni, județul Botoșani.
Şovan a făcut dovada unui deosebit potențial de cercetare științifică interdisciplinară, prin valorificarea integrală, exhaustivă, a celor 520 de morminte, cu impresionantul inventar arheologic pus în valoare prin acuratețea și minuțiozitatea investigațiilor.
Pe lângă lucrarea de referință „Necropola de tip Sântana de Mureș - Cernjachov de la Mihălășeni", Octavian Liviu Şovan a lăsat o cantitate enormă de informație, materializată într-un volum de peste 500 de pagini la care a lucrat întreaga carieră – „Repertoriul arheologic al județului Botoșani".