Trei copii luați în plasament au fost violați chiar de bărbatul care trebuia să aibă grijă de ei - Individul a fost reținut

Trei copii luați în plasament au fost violați chiar de bărbatul care trebuia să aibă grijă de ei - Individul a fost reținut
Polițiștii din Iași au reținut marți un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Drăgușeni, bănuit de comiterea unor fapte de agresiune sexuală, viol și rele tratamente aplicate minorului, informează IPJ.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că cel în cauză, în perioada 2022-2023, ar fi supus în mod repetat la agresiuni verbale, fizice, sexuale, trei minori, care se aflau în grija sa. Copiii aveau vârstele de 9, 11 și 13 ani.
În dimineața de 21 noiembrie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul unei grupe din cadrul IJJ Iași, au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul unde acesta locuiește, fiind identificat, reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Iași.
Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Iași, fiind arestat preventiv, pentru 30 de zile.
În cauză, este întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "agresiune sexuală", "viol" și "rele tratamente aplicate minorului".
Citește și:
- 15:11 - Incident mortal în Slatina. Muncitor de 19 ani, strivit de o mașină care asfalta. Tânărul a fost angajat în urmă cu o lună
- 14:41 - Imagini cu momentul în care drona rusească, cu încărcătură explozibilă, a fost detonată. Resturi de dronă, descoperite și în județul Tulcea
- 14:27 - Accident pe Autostrada A1. Un autoturism a intrat cu toată viteza într-un parapet
- 14:09 - Doi cetățeni turci, descoperiți ascunși într-un camion la Giurgiu. Încercau să intre ilegal în România
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














