Liviu Petrache este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În același dosar a fost pus sub control judiciar și Marius Merfu, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Potrivit ordonanței întocmite de procurori, în primăvara anului 2015, Liviu Petrache, în calitate de director al Direcţiei Mentenanţă şi Dezvoltare a S.C. SMART S.A., a pretins şi primit pentru sine şi pentru alţii, de la Marius Merfu, 4 telefoane mobile, în valoare totală de circa 16.000 lei, în schimbul intervenţiilor sale la nivelul decidenţilor din cadrul Sucursalei Constanţa a societăţii de stat S.C. SMART SA.
Concret, Liviu Petrache a depus diligenţele necesare pentru a determina persoanele respective să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, astfel încât să fie aprobată achitarea în avans a unei facturi emisă de societatea Marius Merfu.
Ulterior, ca urmare a înţelegerii dintre cei doi, omul de afaceri i-a remis, printr-un intermediar, lui Liviu Petrache un colet ce conţinea 4 telefoane mobile marca„Samsung Galaxy S6 edge”.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.