Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră au intervenit, miercuri dimineaţă, după ce, în jurul orei 04.00, o ambarcaţiune suspectă a fost observată în apele teritoriale ale României, la aproximativ 18 mile marine travers de Gura Portiţei.
Garda de Coastă a trimis în zonă o navă care a identificat ambarcaţiunea, fiind vorba despre un vas de agrement cu motor la bordul căruia se află 90-100 de persoane - bărbaţi, femei şi copii - care au cerut sprijin. Acestea provin din ţări din Orientul Mijlociu şi cel mai probabil au plecat dintr-un port din Turcia.
Ambarcaţiunea a fost remorcată de vasul Gărzii de Coastă şi va fi tractată până în Portul Constanţa, unde va ajunge miercuri după-amiază, potrivit mediafax.ro.