Acum un an am inaugurat primul Dată Center în România cu o capacitate de 5.000 de servere în prima fază şi 12.000 în faza a 2-a. Investiţia de peste şapte cifre care a stat la baza acestui centru neutru de colocare a însemnat posibilitatea de a oferi clienţilor noştri servicii de web hosting şi servere dedicate, dar şi un spaţiu securizat cu specificaţii ridicate pentru furnizori de internet şi companii.
“După un an de la deschiderea lui, Data Center-ul nostru este ocupat în proporţie de 80%, iar feedback-ul primit de la clienţii noştri este unul extrem de favorabil, ceea ce ne bucură şi ne oferă un sentiment profund de mândrie că suntem pe drumul cel bun. Datorită cererii ridicate, suntem încântaţi să putem anunţa că am luat decizia de a cofinanţa proiectarea celui de-al 2-lea Data Center în Bucureşti”, susţine Paul Pintiliescu, Director General M247 Europe.
Reţeaua europeană M247 are o capacitate colosală de trafic şi circuite dedicate de 10G/100G, cuprinzând oraşe ca Bucureşti, Manchester, Londra, Amsterdam, Frankfurt, Paris, Praga, Budapesta sau Bruxelles. Fiind într-o continuă extindere, reţeaua noastră va cuprinde de acum Viena, Zurich şi Sofia.
În 2015, reţeaua M247 din România a atins un trafic record 1Tbit/s, cu o capacitate de 1.5Tbit/s, ceea ce atestă infrastructura tehnică solidă implementată şi capacitatea de a furniza servicii şi soluţii la cele mai înalte standarde.
Oferind o gamă variată de servicii, inclusiv găzduire, securitatea datelor, consultanţă, proiectare infrastructură, soluţii scalabile de Cloud, soluţii de recuperare a datelor în cazul unui dezastru, servicii de back-up şi reconstituire, M247 are posibilitatea de a combina orice produs şi serviciu pentru a vă putea oferi o soluţie personalizată şi eficientă.