Dacian Cioloş s-a întâlnit, astăzi, cu victime ale incendiului din Clubul Colectiv

Dacian Cioloş s-a întâlnit, astăzi, cu victime ale incendiului din Clubul Colectiv
Premierul Dacian Cioloș a avut, în această dimineaţă, o întâlnire cu victime ale tragediei de la Colectiv, dar și cu rude ale celor răniți în incendiul de anul trecut, au precizat surse oficiale pentru AGERPRES.
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență prin care se prelungește cu doi ani posibilitatea decontării tratamentelor pentru victimele tragediei din clubul Colectiv care se tratează în străinătate.
"Guvernul a adoptat astăzi o ordonanță de urgență care modifică OUG adoptată la începutul acestui an referitoare la plata tratamentului pentru pacienții din Colectiv care au fost tratați în străinătate sau care urmează să fie tratați în străinătate. Astfel, prelungim cu încă doi ani posibilitatea ministerului de a deconta aceste tratamente în străinătate pentru toți pacienții din Colectiv", a anunțat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
El a adăugat că suma alocată va fi inclusă în bugetul ministerului pe următorii doi ani.
Potrivit lui Voiculescu, în acest an, bugetul destinat tratării în străinătate a pacienților de la Colectiv a fost "într-o mică măsură folosit". Ministrul a explicat că de vină au fost "greutățile birocratice, barierele birocratice", care au fost eliminate prin noua ordonanță de urgență.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














