Sâmbătă dimineaţă, Jandarmeria anunţa că femeia jandarm bătută de huligani riscă să rămână paralizată. Patru ore mai târziu, aflăm că situaţia stă cu totul altfel. Jandarmeria este contrazisă de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a dat de înțeles că nu s-a pus problema unui diagnostic atât de grav.
Premierul Viorica dăncilă a arătat cu degetul către SRI și a sugerat că structura nu ar fi oferit date cu privire la prezenţa huliganilor în Piaţa Victoriei, la protestul de vineri seară. SRI a contrazis-o public.
Şi declaraţiile ministrului de Interne, Carmen Dan, stau sub semnul întrebării.
Jandarmeria nu s-a asigurat că semnalele sonore pot fi auzite de toţi participanţii la protest. Doar cei care au stat în primele rânduri au putut auzi că piaţa va fi evacuată. Mai mult, nici măcar presa nu a fost anunţată în mod oficial.
Informaţia că Piaţa Victoriei va fi evacuată a apărut doar pe surse şi ea nu a putut fi confirmată în mod oficial.
La unison, social-democraţii arată cu degetul către Klaus Iohannis. Liderii PSD spun că Jandarmeria şi-a făcut datoria, iar preşedintele este acuzat că a subminat autoritatea statului pentru că a cerut verificarea modului în care forţele de ordine au intervenit.