Crima a avut loc în Sectorul 6 al Capitalei. Potrivit anchetatorilor, un bărbat și-a înjunghiat fosta iubită.
Martorii spun că victima s-a prabusit in lift, insa barbatul a tras-o in casa. Bărbatul de 33 de ani a fost prins și reținut pentru omor. Acesta este prezentat astăzi în fața instanței pentru arestare preventivă.
La data de 16 decembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Politie a Municipiului Bucuresti - Secția 20 au fost sesizați, prin 112, în jurul orei 20.00, cu privire la faptul că la o adresa din Sectorul 6 o femeie ar fi fost înjunghiată cu un cuțit de către un bărbat, informează Poliția Capitalei.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, au identificat victima ce prezenta plăgi înjunghiate și, de asemenea, bărbatul bănuit de săvârșirea faptei.
Un echipaj medical, cu toate încercările de resuscitare, a declarat decesul femeii. Bărbatul a fost condus la audieri, în vederea continuării cercetărilor, desfășurate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și DGPMB-Serviciul Omoruri, potrivit unor surse judiciare.
Cei doi sunt foști parteneri. Nu a existat o situație conflictuală anterioară sau sesizări. Se aflau la o petrecere, evenimentul producându-se pe fondul geloziei.
Cercetările în acest caz continuă pentru a vedea în ce condiții s-a petrecut tragedia și dacă mai sunt aspecte necunoscute anchetatorilor, potrivit Realitatea PLUS.