Comisarul propus de Ciolacu, pus pe așteptare la Bruxelles. Ce spune Manfred Weber, liderul PPE
Liderul grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Manfred Weber, a afirmat că "după audierea comisarului desemnat Mînzatu, există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare. Este important să avem o Comisie liberă de orice alegaţii şi pentru care integritatea nu este pusă sub semnul întrebării niciun moment. Avem nevoie de certitudine politică şi legală în legătură cu acest lucru", a mai declarant liderul grupului PPE din PE, care este şi preşedintele formaţiunii paneuropene. Declarația lui Weber a fost transmisă printr-un comunicat de presă, marți seară.
În timpul audierii sale marţi, la Bruxelles, în faţa comisiilor reunite pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale şi pentru cultură şi educaţie ale Parlamentului European, candidata României la funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru portofoliul "Oameni, competenţe şi pregătire", Roxana Mînzatu, a trebuit să ofere explicaţii despre legalitatea extinderii casei sale de la Braşov, pe fondul suspiciunii că a intervenit fără autorizaţie asupra clădirii care ar fi considerată monument istoric.
Europarlamentarul PNL Siegfried Muresan a preciat că decizia de a amâna o decizie în cazul tuturor celor 6 vicepreședinți "nu înseamnă nici că îi vom respinge pe toți 6, nici că îi vom accepta ulterior pe toți 6. Deciziile vor fi luate în urma evaluării individuale a fiecăruia dintre candidați".