În timp ce compania HMD Global folosește Android pe telefoane inteligente Nokia, există și telefoane Nokia care folosește altceva. Un astfel de exemplu e modelul cu KaiOS și pe care poți avea deja WhatsApp. Telefonul original a fost lansat în 1996 și, la standardele actuale, n-avea mai nimic de oferit. Dar cu un sistem de operare nou poate fi încă util. Sigur, și cu hardware nou.
Surpriza de la Nokia pentru nostalgici
Telefoanul KaiOS, care aparține mărcii Nokia are acum acces la următoarele aplicații prin intermediul androidului: la YouTube, la Chrome și chiar la Google Assistant. Iar la cum arată interfața acestora, e foarte probabil să fie vorba de-o versiune și mai mică a Android Go. De asemenea, printre companiile care au investiti în KaiOS, se numără și Google.
Însă, bineînțeles, toate aceste funcționalități sunt limitate de hardware. Cu toate acestea, aplicația YouTube, de exemplu, beneficiază de aceleași categorii ca aplicația mare, dar ai și opțiune să dai zoom. Totodată, e posibil ca acel Assistant de pe telefonul Nokia să fie activat fie cu vocea, fie cu un buton special.
În plus, KaiOS a fost dotat și cu un senzor pe care îl poți găsi undeva în partea stângă a telefonului și care cel mai probabil e o cameră de selfie ce te va ajuta în conversațiile video.
Momentan, Google nu a dat niciun semn că ar vrea să pună sistem android și pe alte telefoane clasice. Dar, având în vedere că în numeroase țări, din rațiuni economice, astfel de telefoane sunt foarte populare, poate vor fi reinventate și la noi.