Casă mistuită de flăcări în județul Neamț. Familia a pierdut agoniseala de-o viață în incendiu

Flacarile au consumat o casa din comuna Români, județul Neamț
Trei persoane din localitatea Goşmani, comuna Români, și-au văzut agoniseala de-o viață mistuită de flăcările unui incendiu violent. Aceștia au făcut atacuri de panică după ce casa, cu tot cu acoperiș, le-a fost distrusă de foc, a informat, luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta în patru camere şi la acoperiş, cu posibilitatea propagării la întreaga casa şi la anexele gospodăreşti. Au ars bunurile materiale din interiorul celor patru camere şi acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, citată de Agerpres.
Cauza probabilă de producere a acestui eveniment nefericit a fost jarul căzut din sobă.
Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii voluntari din comuna Români şi oraşul Buhuşi şi pompierii militari din cadrul Detaşamentului Roman.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














