Mai precis, data de la care începe distribuirea pensiilor este 4 iunie, pentru că 1 și 2 iunie pică sâmbătă și duminică, iar data de 3 iunie e prima zi de lucru pentru poștași, așa că abia pe 4 iunie vor porni cu banii către destinatari, potrivit informațiilor obținute de Newsweek.
În această situație s-ar afla aproximativ 2.500.000 de pensionari, care primesc banii în mână. Pentru alți 2.5 milioane de beneficiari, care au pensiile pe card nu va fi nicio întârziere.
În luna mai, pensiile au fost virate începând cu 29 aprilie pentru cei care luau banii prin poștă, pentru a ajunge la destinatari înainte de Paște, așa că pentru unii dintre ei perioada de așteptare depășește 35 de zile.
Pensionarii vor primi mai mulţi bani în luna iunie. Cine sunt beneficiarii?
Impozitarea PENSIILOR se modifică, din septembrie. Explicațiile date de premierul Marcel Ciolacu