Bugetar și om-cheie în afacerea cu "azilul groazei", avere impresionantă. Cum îi ajuta pe torționari să iasă bine la controale?

Bugetar și om-cheie în afacerea cu "azilul groazei", avere impresionantă. Cum îi ajuta pe torționari să iasă bine la controale?
Un bugetar și om-cheie în afacerea azilelor-groazei are o avere impresionantă. Case, apartamente, terenuri și sute de mii de lei în conturi. Este vorba despre Andrei Țicu, care ocupa o funcție de conducere la Direcţia Generală de Asistenţă Socială llfov și primea frecvent și atenții de la capul grupării.
„Un pion important în schema de stors bani de la stat prin umilirea și înfometarea persoanelor instituționalizate pusă la punct de Ștefan Godei, unul din liderii grupărilor, a fost Andrei Răzvan Țicu, șef serviciu management de caz și monitorizare servicii sociale pentru persoane adulte cu dizabilități în cadrul DGASPC Ilfov”, se arată în referatul DIICOT, potrivit Realitatea Plus.
Potrivit interceptărilor, Țicu și o subalternă erau cei care îi învățau pe cei de la Asociața „Sfântul Gabriel cel Viteaz” cum să-i păcălească pe cei care veneau în controale și să creeze impresia că totul este în regulă. De altfel, Țicu s-a împrietenit cu Godei și știa care sunt condițile reale din "azilele grozei", dar nu și-a anunțat șefii.
Tăcerea sa era recompensat în produse, în general pește dintr-o baltă pe care o administra Godei.
Ce avere are Andrei Răzvan Țicu
Potrivit ultimei declarații de avere, chiar din iunie 2023, angajatul DGASPC are 18 terenuri, dintre care zece agricole și opt intravilane, cele mai multe în județul Ilfov.
În plus, are 4 case de locuit, 2 apartamente (în Bragadiru și în Constanța), precum și 3 autoturisme.
La capitolul bani, Ticu are economii de 20.000 de euro și 21.120 de lei, dar și mai multe credite în valoare totală de peste 150 de mii de lei.
Interesant este că angajatul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială llfov a câștigat mai mult din pariuri sportive decât din salariu.
Citește și:
- 16:44 - Mai multe persoane s-au simțit rău la o piscină terapeutică din Eforie Nord. Două au fost transportate la spital
- 16:28 - „Mi-a fost frică". Proprietara gospodăriei din Galați unde a căzut o dronă rusească a povestit ce s-a întâmplat
- 16:15 - Tragedie în Constanța. O fetiță de doi ani a murit după ce a înghițit bile dintr-o jucărie
- 15:48 - Nicușor Dan, reacție după drona rusească căzută la Galați: „Instituțiile au acționat corect și coordonat. Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














