Operațiunea de la Chiajna s-a încheiat după aproape 28 de ore. Fetița de 5 ani ținută ostatică de tatăl său este în afara oricărui pericol și se află acum în custodia bunicilor. Individul a fost dus la audieri.
Potrivit surselor, individul le-ar fi spus polițiștilor că nu iese din casă până duminică și atunci se va sinucide. Cea care a stat la baza acestei operațiuni de succes a fost chiar avocata bărbatului.
Polițiștii au reușit să o scoată teafără pe fetița de 5 ani prinsă la mijloc între scandalul dintre părinții săi. A fost nevoie de mai bine de 27 de ore pentru ca bărbatul, care amenința că va folosi o butelie pentru a da foc locuinței, să cedeze în fața negociatorilor.
După ce s-a terminat misiunea de salvare, avocata bărbatului a spus că momentul declanșator al crizei a fost acela în care mama fetei l-ar fi amenințat pe tată cu un cuțit.
Alerta s-a dat în momentul în care o rudă a bărbatului a anunțat poliția că ar urma să facă un gest necugetat. Individul recidivist amenința că își omoară fetița în vârstă de 5 ani și apoi se aruncă în aer. La casa lui din Chiajna, de lângă București, zeci de polițiști au intervenit cu mai mulți negociatori în speranța că îl vor face să renunțe la gândurile extreme. Și rudele sale au ajuns la locuința bărbatului în încercarea de a discuta cu el. Unchiul individului spunea că are probleme cu băutura și că totul se întâmplă din cauză că s-a certat cu soția lui.