El a afirmat marţi seara, în cadrul unei emisiuni la postul B1, că Fifor a respins propunerea pe motiv că are proiecte de finalizat la ministerul pe care îl conduce.
"Domnul Fifor este o persoană extrem de respectabilă, dar noi am considerat, Comitetul Executiv, prin votul de astăzi, că doamna Dăncilă este nominalizarea noastră. Vreau să vă informez aici că şi domnul Fifor a fost propus în CEx şi dânsul a refuzat, motivând că are un proiect la Ministerul Apărării pe care doreşte să îl finalizeze. Şi cred că, în acelaşi timp, fiind şi preşedintele Consiliului (Consiliul Naţional al PSD - n.r.), are extrem de multă treabă la partid, la departament", a declarat Bădălău.
Sursa: agerpres.ro