"Problemele care țin de mediu au fost sesizate de către Comisia Europeana, proiectul aflându-se în curs de evaluare la nivelul Comisiei Europene. Practic, avem o problemă pe de o parte legată de finanțare. Să nu uităm că vorbim despre 122 km de autostradă și 3 miliarde de euro, valoarea acestei investiții.
Pe de altă parte, avem problema implementării proiectului, pentru că acest proiect, după cum se cunoaște, are cinci loturi din care se compune. Pentru primul lot a fost dat ordinul de începere a lucrărilor, iar pentru lotul 4 și 5, contractele de execuție sunt în curs de derulare", a declarat ministrul Fondurilor Europene, la un post de televiziune.
"Pe acest traseu sunt 11 situri Natura 2000. În acest situri sunt foarte multe specii de animale, plante, insecte. Noi am întocmit răspunsul sub forma unui draft pentru a răspunde solicitărilor Comisiei Europene. Nu suntem singurii din Europa cu acest tip de probleme. Noi am susținut că această specie de gândaci nu este afectată", a declarat Marcel Boloș.
Termenul dat de Comisie este 23 februarie.