„Este fost polițist, colonel în rezervă. Nu o să-i spun numele. A fost șef la BCCO București, fost șef de cabinet al ministrului Dejeu. Din informațiile mele, se pare că avea probleme cu alcoolul de mult, a fost transferat la un moment dat. Avea probleme încă de când era activ, s-a pensionat în 2015-2016. A fost un protejat al sistemului.
Am lucrat foarte mulți ani în sistem și sunt dezamăgit. Știu cum se procedază, cum se venea cu influențe în dosarele penale. Eu făceam sesizări, plângeri, denunțuri, dar sistemul nu cecetează”, a spus Dumitru Coarnă.
Reamintim că un șofer drogat de 59 de ani a ucis o femeie, la Popești Leordeni. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul consumase și alcool înainte de-a se urca la volan. Potrivit datelor, victima abia se vindecase de o boală gravă și își cumpărase un tort de ziua ei atunci când a fost spulberată de mașină.
Conform informațiilor oferite de autorități, șoferul a lovit cinci autoturisme parcate pe strada Unirii, iar în urma impactului două femei au fost rănite, una dintre ele neputând fi salvată din cauza rănilor grave suferite.
„La data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 12:10, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe strada Unirii, din localitatea Popești Leordeni, un autoturism a lovit o femeie și 5 autoturisme, parcate pe partea carosabilă.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii rutieri din Popești Leordeni, iar din primele verificări au stabilit faptul că, în urma accidentului rutier, a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv 2 femei, în vârstă 51 și 56 de ani.
Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unități spitalicești, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă ulterior, femeia, în vârstă de 56 de ani, a decedat.
Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat și, respectiv cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanțe psihoactive.