Remus Pricopie, rectorul de la SNSPA, este de părere că partidul de extremă dreapta ar putea să impună dictatura în România și car trebui scos în afara legii.
„De cel puțin 3-4 ani, George Simion vorbește și acționează după cum dictează Putin. Vedem și auzim mesajele sale pro-Kremlin aproape zilnic, numai instituțiile Statului Român nu văd, nu aud și nu dau semne că ar fi preocupate de subiect. În opinia mea, dacă nu se investighează oficial și la vedere legăturile lui George Simion cu serviciile secrete din Rusia, acest politician de factură legionară va continua să-i păcălească pe români și să afecteze stabilitatea țării. Există premise pentru demararea procedurilor legale privind scoaterea AUR în afara legii, iar unii dintre pseudo-politicienii acestui partid să fie investigați pentru încălcarea prevederilor constituționale, legale și a jurământului de credință față de poporul român” spune Remus Pricopie într-un comunicat.
Și fostul președinte al liberalilor, Crin Antonescu, a criticat acțiunile liderului AUR și ale altor politicieni care ar avea discursuri pe placul lui Putin, fără, însă să aibă dovezi despre o eventuală legătură.
„Acțiunile care le manifestă, le vin foarte bine celor de la Kremlin. Nu am elemente să indic o legătură directă, dar e foarte clar că astfel de lucruri convin administrație Putin”, a spus fostul lider liberal în cadrul unei intervenții tv.
În plus, fostul director al Serviciului Român de Informații Eduard Hellvig îl acuză pe senatorul AUR Claudiu Târziu pentru discursul susținut la Iași, de Ziua Unirii, când a spus că România trebuie reîntregită cu Basarabia, dar și cu teritorii aflate acum în Ucraina. Claudiu Târziu a reacționat pe Facebook și a spus că a stârnit cuibul de viespi cu acele declarații.
„Au sarit ca arsi pe mine toti agentii globalismului, toti intelectuali inchipuiti care sunt in slujba intereselor straine. Idealul reintregirii nu poate fi abandonat fara reunificarea romanilor nu putem sa prindem cu adevarat suverani”, spunea Claudiu Târziu într-un videoclip postat pe pagina sa de socializare.
Și premierul Marcel Ciolacu a atacat dur liderul AUR și a spus că statul ar trebui să facă verificări cu privire la legătura lui Simion cu Serviciu rus de Securitate.