"După cum ştiţi, vaccinul AstraZeneca este în etapele finale ale procedurii de aprobare de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Dacă vor fi întrunite toate condiţiile, Agenţia Europeană a Medicamentului poate recomanda acordarea autorizaţiei de lansare pe piaţă până la sfârşitul acestei săptămâni. Dar este o problemă privind aprovizionarea", anunţă Comisia Europeană, într-un comunicat postat pe site-ul propriu, citat de Mediafax.
"Vinerea trecută, AstraZeneca a informat în mod surprinzător Comisia Europeană şi statele membre UE că intenţionează să furnizeze mult mai puţine doze în următoarele săptămâni decât era stabilit şi se anunţase", precizează Executivul UE în comunicatul amintit mai sus.