25 de fermieri au primit amenzi usturătoare
Fermierii nu au putut demonstra cum au fost luate în evidență animalele și nici nu au putut să arate actele de proveniență. Inspectorii au constatat și lipsa condițiilor de igienă și de hrană corespunzătoare.
„Dacă animalele au intrat cu sau fără acte, dacă au fost vândute cu sau fără acte, dar și condițiile de bunăstare, de hrană, dacă au fost efectuate acțiunile obligatorii sanitar veterinare. Ne referim la vaccinări, la ... și recoltări de sânge.”, a declarat Adriana Ganea, purtător de cuvânt DSV Mehedinți.
Acțiunile de verificare s-au intensificat la nivel județean din cauza detecției focarelor de pestă porcină și de pesta micilor rumegătoare.
„În continuare se vor face verificări, astfel încât să ne asigurăm că atât animalele cât și medicii veterinari de pe teritoriul județului Mehedinți realizează programul strategic și alte sarcini prevăzute în contractul de prestări servicii.”, a adăugat purtătorul de cuvânt DSV Mehedinți.
Din cauza extinderii pestei porcine africane la nivel național, în prezent nu există niciun târg autorizat pentru vânzare.