Alexis Tsipras: Grecia nu acceptă șantajul

Alexis Tsipras: Grecia nu acceptă șantajul
Primul ministru grec Alexis Tsipras a declarat joi că țara sa "nu acceptă șantajul" în timp ce negocierile sunt dificile între Atena și țările din zona euro asupra continuării programului ei de ajutor, notează Agerpres.
O reuniune miercuri a miniștrilor de finanțe din zona euro s-a derulat potrivit unui "scenariu de intimidare" asupra riscurilor de "faliment" dacă Atena "nu acceptă propunerea" partenerilor săi, a denunțat Tsipras. "Nu am semnat și nu a avut loc nicio catastrofă", a adăugat el, într-o conferință de presă la sfârșitul summitului european de la Bruxelles.
Potrivit lui Tsipras, "singurul obiectiv" al discuțiilor și următoarei ședințe a Eurogrupului de luni va fi "tranziția" între programul actual, denumit memorandum, ce expiră la 28 februarie, și "noul program grec" .
El a adăugat: "Uitați memorandumul, el nu mai există. Și nici troica", însărcinată să supravegheze punerea în aplicare a reformelor drastice impuse de creditorii țării (UE, BCE și FMI) în schimbul unui program de împrumuturi de 240 miliarde de euro.
Grecia și țările din zona euro și-au reluat contactele joi după o reuniune furtunoasă cu o zi înainte și au decis să înceapă o activitate tehnică începând de vineri la Bruxelles pentru a facilita reuniunea programată luni, amintește AFP.
"Dacă există un acord tehnic, înseamnă că există un acord politic", a estimat Tsipras. "Întreaga discuție și evoluția de astăzi semnalează o dispoziție pentru un acord politic", a insistat el.
"S-a dovedit că nimeni nu vrea să creeze condiții de ruptură", în beneficiul coeziunii zonei euro, a salutat el.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














