Descoperire șocantă făcută în această dimineață de către o femeie din Constanța! Aceasta a publicat pe un grup cunoscut de mămici din municipiu o fotografie care reprezintă ceva ce pare a fi o tarantulă reală, găsită în cartierul Tomis Nord, relatează Observator Constanța.
„Aveți grijă pe unde și cu ce se joacă copiii pe-afară. E prima dată când văd un astfel de exemplar. E măricel (1,5 cm doar corpul) și cauciucat, inițial am crezut că e de plastic”, a afirmat constanțeanca, în mesajul transmis.
Cum era de așteptat, postarea a stârnit zeci de reacții, dar și comentarii prin care oamenii își arătau îngrijorarea.
„Ohh, din păcate, aceste arahnide sunt migratoare, nu fac parte din ecosistemul normal al României, iar pt om sunt periculoase. Multumim ca ne-ati informat”, a scris o localnică.
„Eu încă sper să spuneți că e glumă și e de plastic”, spune o altă femeie.
Există însă și persoane care sunt de părere că exemplarul din imagine este „un gărgăune absolut inofensiv”.
Publicația citată a precizat că, în momentul de față nu există dovezi concrete care să arate că exemplarul găsit este unul real.
Chiar și în cazul în care ar fi fost de jucărie și ar fi fost lăsat afară în scopul unei glume, aspectul real i-ar fi bagat în sperieți pe mulți trecători și, mai ales, pe copiii acestora, mai araă sursa citată.