Scurgere de gaze în zona Reșița din București. Mobilizare de amploare a echipelor ISU și Distrigaz

Scurgere de gaze în zona Reșița din București. Mobilizare de amploare a echipelor ISU și Distrigaz
Alertă de scurgere de gaze în zona Reșița din Sectorul 4. Echipajele de la ISU și de la Distrigaz s-au deplasat la fața locului. Alarma s-a dat după ce trecători au simțit un miros greu de gaze naturale.
Strada Reșița, din Sectorul 4, la intersecția cu străzile Grădiștea și Huedin, a fost blocată în această seară, din cauza unei scurgeri de gaze produsă de fisurarea unei conducte de gaze.
Situația a fost semnalată de către un cetățean care tranzita zona respectivă și care, simțind miros puternic de gaz, a alertat echipajul de Poliție Locală Sector 4, aflat în apropiere.
Ulterior, agenții de Poliție Locală au anunțat de îndată autoritățile competente, astfel încât, la acest moment, mai multe echipaje de pompieri și de la Distrigaz sunt prezente în zona anterior menționată, pentru a interveni de urgență și pentru a elimina orice pericol la care oamenii ar putea fi expuși.
Menționăm faptul că, pentru siguranța cetățenilor, întreaga zonă a fost asigurată până la remedierea situației, iar trecătorilor le-a fost solicitat să se îndepărteze de perimetrul respectiv.
În urma intervenției echipelor Distrigaz, scurgerea de gaze a fost sistată, urmând ca, în orele următoare, defecțiunea să fie remediată în totalitate. Circulația rutieră și cea pietonală în zonă au fost reluate.
Citește și:
- 15:11 - Incident mortal în Slatina. Muncitor de 19 ani, strivit de o mașină care asfalta. Tânărul a fost angajat în urmă cu o lună
- 14:41 - Imagini cu momentul în care drona rusească, cu încărcătură explozibilă, a fost detonată. Resturi de dronă, descoperite și în județul Tulcea
- 14:27 - Accident pe Autostrada A1. Un autoturism a intrat cu toată viteza într-un parapet
- 14:09 - Doi cetățeni turci, descoperiți ascunși într-un camion la Giurgiu. Încercau să intre ilegal în România
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














