Accident cumplit în Bistriţa Năsăud. 6 persoane, între care 5 copii, rănite după ce un autoturism a ieşit de pe carosabil

Sursa foto: ISU Bistriţa Năsăud
Şase persoane, între care cinci copii, au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit de pe şosea, într-o localitate din Bistriţa Năsăud. Două dintre victime se aflau în autoturism, iar celelalte patru, copii între 10 şi 14 ani, erau pietoni. Un al şaselea copil care se afla pe stradă a scăpat nevătămat.
Accidentul a avut loc în localitatea de Budacu de Sus, unde un autoturism a părăsit partea carosabila s-a izbit de un imobil.
Echipajele de salvatori care au intervenit au găsit la locul indicat şase victime, conştiente şi cooperante.
Conform datelor furnizate de ISU Bistriţa Năsăud, patru copii care se aflau în afara părţii carosabile au fost duşi la unitatea de primiri urgenţe din Bistriţa.
Victimele au vârste cuprinse între 10-14 ani. Şoferul, în vârstă de 34 de ani şi un copil de 11 ani aflat cu acesta în maşină au fost de asemenea răniţi şi duşi la spital.
O a şaptea persoana implicată în accident, tot un copil, a fost evaluată medical la locul accidentului însă după ce s-a constatat că nu are leziuni aparţinătorii au refuzat transportul la spital.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














