Vremea se schimbă brusc. Toamnă cu temperaturi de vară: vor fi 26 de grade
Schimbare radicală a vremii! După episoadele de aer polar, ţara noastră va cunoaşte o încălzire accentuată, cu temperaturi de vară. Potrivit meteorologilor, încălzirea, neobişnuită pentru data din calendar, se datorează unui un val de aer tropical care va începe să-şi facă simţită prezenţa încă de vineri, când temperaturile vor atinge chiar şi 26 de grade Celsius!
"Mai bate vântul azi şi mai ninge la munte, ploi vom mai avea în partea de nord a ţării, dar nu pe arii extinse. Azi se duc şi ele. În locul masei de aer rece vine una de aer mai cald. De fapt, foarte cald! Pentru că, de la o vreme mai rece decât normal, ca cea de azi, cu maxime de 15-16 grade, sfârşim săptămâna, duminică, de exemplu, cu valori de la 18 la 26 de grade", a declarat, într-o intervenţie la Realitatea TV, meteorologul Elena Cordoneanu.
Încălzirea va începe din partea de vest a ţării.
"Din vest vine masa de aer cald. Nu fără o compensaţie, însă. Compensaţia o primesc cei din vestul Europei, unde iar va fi un aer deosebit de rece. Noi nu vom avea precipitaţii multe, ci ploi pe arii restrânse, în vest şi nord", explică Elena Cordoneanu.
"Maxime generoase se vor înregistra în câmpiile ţării, unde vor fi 24-26 de grade, în Câmpia de Vest, Câmpia Română. De duminică, chiar şi în centrul ţării, şi în Moldova. Şi luni, şi marţi va fi la fel de bine, cam toată săptămâna", a mai spus meteorologul Elena Cordoneanu.