Vremea se schimbă brusc. Prognoza meteo pe trei zile
Meteorologii spun că astăzi vom avea parte de o zi însorită și caldă, însă de mâine, vremea se răcește în toată țara.
ASTĂZI
În aproapre toată ţara vremea se menţine frumoasă, cu cer senin şi temperaturi maxime mai ridicate decât cele obişnuite în prima decadă a lunii noiembrie, mai ales la deal şi la munte.
Pe arii restrânse în zonele joase din centru, vest şi sud-est, mai ales acum dimineaţa, este ceaţa, izolat vordim şi despre condiţii de burniţã, astfel că valorile termice se vor situa în jurul normelor specifice datei. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime, la nivelul întregii ţări, vor fi cuprinse între 9...10 grade izolat în vest şi centru şi 18...19 grade în dealurile sudice.
În Bucureşti avem parte de o zi însorită şi caldă, cu 16...17 grade la amiază şi vânt ce abia va adia.
MÂINE
Vremea se răceşte în toată ţara, astfel că doar în zonele montane şi în Subcarpaţii Getici încã va fi ceva mai cald, cu maxime ce pot trece de 15 grade. În restul ţării valorile termice la amiază ajung în apropierea mediior climatologice, chiar sub acestea în nordul Moldovei şi în zonele joase din Banat şi Crişana, fiindcă aici maximele nu trec de 6…7 grade. Cerul va fi variabil, dar în vest, în zonele joase ceaţa matinală va persista peste zi. Izolat vor fi condiţii de burniţă.
Pe bucureşteni îi aşteaptă o zi normală din punct de vedere termic, cu 1…2 grade dimineaţa şi cel mult 14 la amiază. Mai ales dimineaţa vorbim despre ceaţă sau nebulozitate joasă.
SÂMBĂTĂ
În zonele de deal şi de munte vremea va fi în general frumoasă. În restul teritoriului însă izolat va ploua slab sau va burniţa. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime continuă să scadă, iar maximele vor fi cuprinse între 7 grade la Oradea şi 14 la Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea şi Târgovişte. În zonele joase de relief local se va semnala ceaţă, izolat persistentă.
Weekendul începe în Bucureşti cu vreme mai rece decât ar fi normal. 2..3 grade în zori şi 9…10 la amiază. Cerul va fi noros şi mai ales dimineaţa va fi ceaţă. Vântul va sufla în general slab.