Vremea se menține rece. Prognoza meteo pe două săptămâni
Vremea va fi răcoroasă în primele zile ale lunii mai, însă ulterior regimul termic va crește ușor și se va încadra în normele climatologice pentru această perioadă, în timp ce pe arii extinse sunt anunțate ploi la nivelul întregii țări, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) valabile pentru intervalul 2 - 15 mai 2016, publicate luni.
În Banat, în primele zile ale intervalului, temperaturile diurne vor caracteriza o vreme răcoroasă, mai ales în data de 3
mai, când media maximelor va fi în jurul a 15 grade Celsius. Ulterior, regimul termic va crește ușor și va fi caracterizat, în perioada 5 — 8 mai, de valori medii de 20 de grade Celsius, iar din 9 mai până la sfârșitul intervalului, de medii de 22 — 23 de grade Celsius. În prima săptămână, minimele se vor încadra, în medie, între 8 și 10 grade Celsius, iar în cea de-a doua săptămână între 10 și 12 grade Celsius.
În primele trei zile va ploua temporar, iar în cursul zilei de 3 mai ploile vor fi pe arii extinse și moderate cantitativ. Până în jurul datei de 10 mai ploi slabe, trecătoare, mai pot apărea izolat, dar apoi acestea se vor semnala la nivel local.
În Crișana, în prima săptămână din interval, maximele termice vor fi apropiate de normele climatologice și se vor
situa în medie în jurul valorii de 20 de grade, exceptând zilele de 3 și 4 mai când vor fi mai scăzute și vor caracteriza o vreme relativ răcoroasă. În cea de-a doua săptămână, temperaturile diurne vor avea valori medii cuprinse între 22 și 24 de grade Celsius. Regimul termic nocturn nu va avea oscilații semnificative de-a lungul întregului interval, astfel că media minimelor se va situa între 7 și 11 grade Celsius. Până în jurul datei de 10 mai doar izolat și trecător vor fi ploi slabe, dar apoi acestea se vor semnala la nivel local.
În Transilvania, în prima săptămână, temperaturile maxime se vor situa în general sub normele climatologice, iar cele mai scăzute valori vor fi în zilele de 3 și 4 mai când media acestora va fi cuprinsă între 14 și 16 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile diurne vor fi mai ridicate și se vor situa la medii de 20 — 21 de grade Celsius. Regimul termic nocturn nu va avea oscilații semnificative de-a lungul întregului interval, astfel că media minimelor se va încadra între 5 și 9 grade Celsius. Ploi slabe cu caracter local și temporar vor apărea aproape zilnic, iar în cursul zilei de 3 mai și în noaptea de 3 spre 4 mai local vor fi moderate cantitativ.
În Maramureș, maximele termice vor fi apropiate de normele climatologice în primele zile și se vor situa în medie între 18 și 20 de grade Celsius. În cea de-a doua săptămână, temperaturile diurne vor crește ușor și vor avea valori medii cuprinse între 21 și 23 de grade. Până în jurul datei de 10 mai minimele termice se vor situa în medie între 6 și 8 grade, apoi între 8 și 10 grade Celsius. Până în jurul datei de 11 mai, doar pe spații mici și trecător vor fi ploi slabe, dar apoi acestea se vor semnala la nivel local.
În Moldova, până în jurul datei de 9 mai, temperaturile maxime vor fi apropiate de normele climatologice și se vor situa în medie între 17 și 20 de grade, apoi vor crește ușor și vor ajunge la medii în jurul a 22 de grade Celsius. Valorile termice nocturne vor fi relativ constante de-a lungul întregului interval, astfel că media minimelor se va situa între 8 și 11 grade Celsius. În privința regimului pluviometric, aproape zilnic, temporar și local vor fi ploi, mai însemnate cantitativ în zilele de 3 și 4 mai în jumătatea de sud a regiunii.
În zona Dobrogei, meteorologii prognozează pentru prima săptămână maxime termice care se vor situa în general sub normele climatologice, mai ales în zilele de 3 și 4 mai, când vor fi valori în medie în jurul valorii de 15 grade Celsius. În cea de-a doua săptămână, temperaturile diurne vor crește ușor și vor ajunge la medii de 19 — 20 de grade Celsius. Până în jurul datei de 9 mai minimele termice vor avea valori medii în jurul a 10 grade Celsius, apoi vor crește spre medii de 12 grade Celsius.
În perioada 3-5 mai va ploua pe arii extinse și se vor cumula cantități de apă însemnate, în timp ce în restul intervalului ploile vor fi temporare, slabe și la nivel local.
În Muntenia, temperaturile diurne vor caracteriza o vreme răcoroasă în primele zile, mai ales în data de 3 mai, când media maximelor va fi în jurul a 14 grade. Apoi, regimul termic va crește ușor și va fi caracterizat, în perioada 5 — 8 mai, de valori medii de 19 — 20 de grade, iar din 9 mai până la sfârșitul intervalului, de medii în jurul a 22 de grade. În prima săptămână, minimele se vor încadra în medie în jurul a 8 grade, iar în cea de-a doua săptămână între 9 și 11 grade Celsius.
În perioada 3-4 mai va ploua pe arii extinse și se vor cumula cantități de apă însemnate. În restul intervalului ploile vor fi temporare, în general slabe și la nivel local.
În Oltenia, temperaturile diurne vor caracteriza, în primele zile, o vreme răcoroasă, mai ales în data de 3 mai, când media maximelor va fi în jurul a 13 grade. Apoi, regimul termic va crește ușor și va fi caracterizat, în perioada 5 — 8 mai, de valori medii de 19...20 de grade, iar din 9 mai până la sfârșitul intervalului, de medii în jurul a 22 de grade. În prima săptămână minimele se vor
încadra în medie în jurul a 8 grade, iar în cea de-a doua săptămână între 9 și 11 grade Celsius.
În perioada 3-4 mai va ploua pe arii extinse și se vor cumula cantități de apă însemnate. În restul intervalului, ploile vor fi temporare, în general slabe și pe spații restrânse.
La munte, în prima săptămână vremea va fi răcoroasă cu maxime cuprinse în medie între 6 și 10 grade și cu minime între 1 și 3 grade Celsius. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor crește ușor și vor ajunge la maxime medii în jurul a 12 grade și minime de 4 — 6 grade Celsius. În privința regimului pluviometric, aproape zilnic, temporar și local vor fi ploi în general slabe, exceptând perioada 3-4 mai când vor fi moderate și local însemnate cantitativ, iar pe creste vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.