VREMEA va fi ploioasă. Vezi când se va încălzi!
Vremea va fi în general instabilă. În prima parte a zilei în Dobrogea şi în estul extrem al Munteniei va mai ploua torenţial, cumulându-se local peste 50...60 l/mp, iar rafalele de vânt, în special pe litoral, vor depăşi 70 km/h. Însă înnorări temporar accentuate vor fi şi în restul ţării.
Pe parcursul zilei vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice în zonele montane şi submontane, local în Maramureş, Transilvania şi Crişana şi pe spaţii restrânse în rest. Vor fi posibile cantităţi de apă de peste 15 l/mp. Vântul va mai avea intensificări temporare în toate regiunile ţării. Valorile termice, deşi în creştere faţă de ziua joi, se vor situa încă sub cele normale ale datei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 27 de grade.
BUCURESTI
În capitală, vremea se va ameliora. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa,13-14 grade. Temperatura maximă, în creştere faţă de ziua anterioară, va fi de 25...26 de grade.
MUNTE La munte aceeaşi vreme instabilă. Vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor putea depăşi 15 l/mp. La amiază vor fi: 17 grade la Predeal, 15 la Pătiniş, 14 la Sinaia cota 1500, 12 la Semenic şi 10 la Vf. Toaca din masivul Ceahlău. Sâmbătă tot vreme instabilă cu averse, însoţite de descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă pot depăşi 15...20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. De duminică vorbim de altă vreme. Se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse şi descărcări electrice pe arii restrânse în zona Carpaţilor Orientali.
LA MARE La mare vremea va fi în general instabilă şi răcoroasă. Cerul va fi mai mult noros ziua, când temporar vor fi averse cu ceracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 22 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 22 de grade. Şi sămbătă la mare vreme instabilă. Vor fi averse, în general slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 24 de grade. Duminică se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Maximele vor fi cuprinse între 23 şi 25 de grade, iar temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 22 de grade.
REGIUNI
În regiunile intracarpatice cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice în zonele montane şi submontane, local în Maramureş, Transilvania şi Crişana şi pe spaţii restrânse în Banat. Temperatura este în creştere faţă de ieri. Maximele trec de 20 de grade inclusiv în depresiunile transilvane şi ajung la 26 grade la Timişoara, Arad şi Oradea.
În sud, în prima parte a zilei în estul Munteniei va mai ploua torenţial cumulându-se local peste 50...60 l/mp, iar rafalele de vânt vor depăşi 70 km/h. Apoi ploile se răresc şi vântul se mai domoleşte. La amiază vor fi 26 de grade la Drobeta Turnu Severin, 23 la Piteşti si 25 la Craiova, Ploiesti, Giurgiu si Buzău.
În Dobrogea încă mai plouă abundent în prima parte a zilei apoi ploile se mai răresc. Local se ma pot aduna peste 50...60 l/mp, iar rafalele de vânt, în special pe litoral, vor depăşi 70 km/h. Maxima zilei va fi de 25 de grade la Tulcea si de 22 de grade la Constanţa.
Şi în Moldova mai plouă dar numai pe arii restrinse. Vor fi posibile cantităţi de apă de peste 15 l/mp iar vântul va mai avea temporar intensificări. La amiază vor fi valori termice de 25-26 de grade în cea mai mare parte a regiunii mai puţin în zonele deluroase: 23 de grade la Piatra Neamţ si Suceava.
VREMEA PE DOUA ZILE
Sâmbătă, vremea va fi răcoroasă, cu maxime termice mai mici decât vineri, în general între 18 şi 25 de grade, cel mult 26 de grade cel mai probabil în sudvest la Drobeta Turnu Severin. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate şi ploi, local la munte, în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea şi pe spaţii restrânse în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, iar izolat cantităţile de apă pot depăşi 15...20 l/mp.
În Capitală vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi posibil de intensificări de scurtă durată ale vântului. Dimineaţa,13-14 grade. Temperatura maximă va fi de 20...22 de grade.
Duminică se va încălzi mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice. Temperaturile maxime trec de 20 de grade în toată ţara şi ajung la 27 de grade în sudul ţării, poate şi 28 în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse şi descărcări electrice pe arii restrânse în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali şi izolat în Dobrogea şi în Muntenia.
În Bucureşti vremea va deveni frumoasă. Dimineaţa, răcoare, 12-13 grade dar maxima zilei este una de vară: 26-27 de grade.