MENIU

Vremea extremelor. Cod galben de FURTUNI VIOLENTE, cod portocaliu de CANICULĂ - zonele unde temperaturile sar la 40 de grade

Administrația Nașională de Meteorologie a emis noi atenționări cod portocaliu și cod galben de caniculă, dar și o atenționare de istabilitate atmosferică. Temperaturile vor atinge valori de 40 de grade.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 19 și 20 august
Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții

Vineri și sâmbătă (19 și 20 august), valul de căldură se va menține în regiunile vestice și sudice și se va extinde și în vestul Transilvaniei, Maramureș, sudul Moldovei și zona continentală a Dobrogei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 18...21 de grade.

În sud-estul țării disconfortul termic va continua să fie ridicat și în perioada următoare.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic accentuat
Interval de valabilitate: 19 august
Zone afectate: conform textului și hărții

Vineri (19 august), în zona joasă a județelor Caraș Severin, Timiș și Arad valul de căldură se va intensifica. Se vor înregistra frecvent temperaturi de 38...39 de grade și izolat 40 de grade, iar noaptea acestea nu vor coborî sub 20...23 de grade și, prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 20 august, ora 12:00 – 22 august, ora 10:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat, Oltenia și în zonele montane, apoi în extindere în toată jumătatea vestică a teritoriului. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp.

În extremitatea de vest a țării se vor semnala fenomene asociate instabilității atmosferice și în noaptea de vineri spre sâmbătă (19/20 august), dar pe arii restrânse.

Mai multe articole despre:
meteo prognoza meteo vremea azi