MENIU

Vremea devine instabilă. Prognoza meteo 14 iulie

<p>Vremea răm&acirc;neinstabilă. Prognoza meteo</p>

Marţi vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala averse, trecător însoţite de fenomene electrice, local în nord, centru şi est şi pe arii restrânse în rest. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

Vântul va avea unele intensificări în Banat, Oltenia şi la munte, dar trecător şi în celelalte regiuni, în timpul ploilor. Temperaturile maxime pornesc de la 21 de grade şi se opresc la 31.

Bucureşti

În Bucureşti avem parte de o zi instabilă, cu nori, şi mai ales după-amiaza şi seara, cu ploi slabe, descărcări electrice şi intensificări ale vântuluiÎn aceste condiţii, termometrele vor indica la amiază în jur de 27 de grade. 

Munte

Şi la munte vremea va fi în general instabilă. Pe arii relativ extinse se vor semnala averse însoţite de tunete, fulgere şi vânt. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

La amiază vor fi 19 grade la Predeal, 18 la Stâna de Vale, 17 la Păltiniş, 16 la Semenic şi Sinaia şi 13 sus pe Ceahlău.
 
Mare

Pe litoral vremea se anunţă uşor instabilă şi se răceşte uşor. Ziua vor fi averse şi descărcări electrice, dar noaptea cerul se va însenina. Vântul va avea intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 de grade, iar temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 23 de grade.

Regiuni

În regiunile intracarpatice vremea rămâne in general instabilă. Local vor fi averse, descărcări electrice, vânt şi izolat grindină în Crişana, Maramureş şi Transilvania. În Banat ploile sunt mai rare, dar bate vântul. La amiază termometrele vor iindica între 21 de grade la Miercurea Ciuc şi 29 la Timişoara şi Arad.

În sud, nori şi ploi de vară, local în Muntenia şi numai izolat în Oltenia, unde însă vântul are intensificări. Temperatura scade cu câteva grade faţă de ieri : 29 de grade la Drobeta Turnu Severin, 28 la Craiova, 30 la Alexandria, 27 la Călăraşi şi 26 la Buzău.

Şi în Dobrogea se răcoreşte: 27 grade, maxima de la Tulcea şi 25 grade, la Constanţa.

Vor fi înnorări temporare şi local averse, descărcări electrice şi vânt.

Vreme în general instabilă în Moldova: Aversele însoţite de fenomene electrice pot lăsa izolat peste 15 l/mp. Maximele scad şi aici şi vor fi în jur de 26- 27 de grade, iar în nord nu trec de 23 de grade.

Vremea în următoarele două zile

Pe 15 iulie, vremea se va menţine instabilă în centru, nord şi nord-estu ţării, unde pe arii restrânse vor fi averse însoţite de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului.
În restul teritoriului, vremea devine în general frumoasă, cu ploi slabe, răzleţe, cel mai probabil la deal şi la munte şi se va încălzi uşor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade la Suceava şi 34 de grade în sudul Olteniei.

Ziua de miercuri se anunţă predominant frumoasă în Capitală: 15-17 grade în zori şi 30-31 la amiază.

Joi vremea va fi în general frumoasă. Norii apar prin regiunile estice, centrale şi la munte, unde izolat vor cădea ploi scurte de vară cu tunete şi fulgere. Vântul va avea intensificări temporare în zona montană înaltă.

Maximele trec de 30 de garde în vestul şi sudul ţării şi se opresc la 35 de grade la Craiova, poate chiar 36 în sudul Olteniei. Mai răcoare va fi tot în nordul Moldovei, unde la amiază vor fi 24 de grade.

O zi de joi frumoasă şi caldă îi aşteaptă pe bucureşteni. În condiţii de cer variabil termometrele vor indica tot 30-31 de grade.
 
Tendinţe

Vremea s-a răcorit în toate regiunile, odată cu pătrunderea dinspre nord a unor mase de aer mai rece. De miercuri însă, nuanţele de roşu revin treptat în ţară, astfel că vremea devine în general frumoasă şi se încălzeşte. Până la sfârşitul săptămânii aşadar, creşterea continuă a temperaturii aduce din nou canicula în cea mai mare parte a ţării. Este foarte probabil ca şi în săptămâna următoare să avem parte de caldură excesivă.