Vremea, deosebit de caldă pentru această perioadă. Ce temperaturi vor fi miercuri, joi și vineri
Vremea se încălzește în toată țara în următoarele trei zile. Temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, cu maxime ce vor atinge chiar și 19 grade Celsius.
VREMEA MIERCURI
Miercuri, vremea se va încalzi, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 şi 15 grade. În jumatatea de nord a ţarii cerul se va înnora treptat şi îndeosebi seara va ploua în Maramureş şi pe arii restrânse în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei. În zona montana, local, vor fi predominant ninsori. În nord-vestul teritoriului cantitaţile de apa vor depaşi, izolat, 10...15 l/mp. În celelalte regiuni doar trecator cerul va avea înnorari şi izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificari la munte, în special pe creste, unde la rafala se vor depaşi viteze de 80 km/h, trecator viscolind şi spulberând zapada, dar local şi la cote mai reduse şi în celelalte zone, conform Realitatea TV.
În București, vremea va continua sa se încalzeasca. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maxima va fi de 13...14 grade.
La munte, vremea se va încalzi, dar cerul va avea înnorari. In primele ore ale intervalului, izolat va ninge slab, iar noaptea, cu precadere în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, vor fi mai ales ninsori la început, apoi precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei. Cantitaţile de apa vor depaşi, pe arii restrânse, 20...25 l/mp. Vântul va avea intensificari, în special pe creste, unde la rafala se vor depaşi viteze de 80 km/h, trecator viscolind şi spulberând zapada.
VREMEA JOI
Joi, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de peste 10 grade, cu mici exceptii in depresiuni, 7 grade, pana la 18 grade la Drobeta si Alexandria, chiar 19 grade la Giurgiu. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nord-vestice, nordice și centrale, unde local va ploua. La munte, la altitudini de peste 1600 m, mai ales ziua, vor mai fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi ziua, în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona de munte, unde pe creste, la rafală se vor depăși 80 km/h.
In Bucuresti, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. 1-3 grade dimineata si 15-17 grade la amiaza. Cerul va fi variabil. Vântul va avea intensificări in partea a doua a zilei.
VREMEA VINERI
Vineri, vremea se va menține deosebit de caldă pentru această perioadă; temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade la Miercurea Ciuc și 19 grade la Drobeta si Giurgiu. Pe parcursul zilei vor fi înnorări în vestul și nord-vestul țării și va ploua slab, pe arii restrânse, în timp ce în rest cerul va fi variabil, iar condițiile de ploaie reduse. Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze mai mari la munte.
In Bucuresti, vremea se va menține deosebit de caldă pentru această dată. In jur de 4 grade dimineata si 17-18 grade la amiaza. Cerul va fi variabil. Vântul va mai avea intensificări peste zi.