VREMEA. Cum va fi vremea în următoarele TREI ZILE
Veşti proaste de la Administraţia Naţională de meteorologie: vineri și sâmbătă vom avea parte de ploaie și temperaturi mai scăzute decât până acum. Duminică, vremea se va schimba.
În Bucureşti, cerul va fi înnorat vineri, temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Dimineaţă vor fi 7-8 grade, iar la prânz, o maximă în uşoară scădere faţă de ieri, în jur de 13 grade.
Sâmbătă, în Bucureşti, cerul va deveni variabil, iar vântul va sufla în general moderat. 7-8 grade sunt dimineaţă, iar la prânz, 14-15 grade.
Vremea va fi frumoasă duminică. Cerul, mai mult senin, iar vântul - slab până la moderat. Dimineaţă va fi racoare, 3-4 grade, dar la amiază se fac 15-16 grade.
VREMEA ÎN ŢARĂ: Cerul va prezenta înnorări accentuate şi va ploua pe arii extinse, exceptând regiunile nord-vestice unde înnorările vor fi temporare, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vor fi mai ales averse, posibil însoţite izolat de descărcări electrice, iar în regiunile sudice şi în Carpaţii Meridionali cantităţile de apă vor mai depăşi local 10-15 l/mp.
În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea uşoare intensificări la munte şi, local şi temporar, în restul teritoriului. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă în sud şi centru, vor fi cuprinse între 11 şi 19 grade, iar cele minime se vor situa între 0 şi 9 grade. În zonele joase din vest, noaptea vor fi condiţii de ceaţă.