Vremea 9 iunie. Caniculă și disconfort termic ridicat în sudul țării, local în vest și în est. Cum va fi vremea pe litoral
Vremea frumoasă și caldă în majoritatea regiunilor țării, astăzi, 9 iunie, caniculară chiar în sud și, local, în vest și în est. Disconfortul termic va fi ridicat ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local, în jumătatea de nord a țării, la munte și izolat în rest.
În București, vremea va fi caniculară pe tot parcursul zilei, cu condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile vor atinge până la 37 de grade Celsius.
La munte, vremea va fi însorită în prima parte a zilei, avoi va deveni instabilă. Sunt așteptate precipitații ce pot depăși pe alocuri și 30 de litri de apă pe metru pătrat. De asemenea, nu sunt excluse nici vijeliile, și căderile de grindină, iar aceste fenomene vor continua și în prima parte a nopții.
La mare, vreme călduroasă, dar cu posibile averse și descărcări electrice spre seară. Maxime între 33 și 36 de grade, minime între 17 și 21 de grade.