MENIU

Vremea 21 noiembrie. Temperaturi scăzute, ploaie și vânt în toată țara. Maximele zilei nu depășesc 11 grade

Vremea 21 noiembrie. Temperaturi scăzute, ploaie și vânt în toată țara. Maximele zilei nu depășesc 11 grade/ Profimedia

Astazi, vremea se va răci semnificativ, astfel în nord, centru și nord-est, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, iar în rest vor fi apropiate de acestea. Pe parcursul zilei aria nebulozității și precipitațiilor va fi în restrângere treptată spre centrul, estul și sud-estul teritoriului; acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și Maramureș și izolat în dealurile Crișanei și Banatului, ploi și trecător lapoviță în Dobrogea și în jumătatea de est a Munteniei, iar la munte, temporar va mai ninge. Noaptea, cerul se va înnora treptat, iar precipitațiile vor cuprinde Banatul, Crișana, nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei, unde vor fi mixte cu depuneri de polei, dar și Maramureșul, nordul Moldovei și zona montană unde vor predomina ninsorile. Izolat cantitățile de apă vor depăși 10...15 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare în cea mai mare parte a țării, în general cu viteze de 40...60 km/h, însă spre finalul intervalului, în regiunile vestice rafalele vor depăși 70...80 km/h. Temperaturile maxime se vor situa în general între 1 și 11 grade.

In Bucuresti, vremea se va răci semnificativ față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului, cu rafale de 50...60 km/h. Temperatura maximă va fi de 7...9 grade.

La munte, vremea se va răci semnificativ. Pe parcursul zilei, cerul va avea înnorări și temporar va mai ninge. Noaptea, cerul se va înnora treptat și precipitațiile vor fi mixte cu depuneri izolate de polei, la altitudini mai mici de 1400 m, iar în zona înaltă va ninge. Vântul va avea viteze de 60...80 km/h, iar în a doua parte a nopții, la altitudini mari în Munții Banatului și în Carpații Meridionali va sulfa cu rafale de peste 100...110 km/h, viscolind ninsoarea și determinând reducerea semnificativă a vizibilității. 

Mai multe articole despre:
vreme prognoza meteo prognoza anm temperaturi