Realitatea.net
MENIU

Vremea 20 martie. Temperaturile cresc în toată țara: unde va fi cel mai cald astăzi

Astăzi, valorile termice vor crește în cea mai mare parte a țării, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 15 grade. Cerul va fi variabil în Dobrogea și mai mult senin în rest, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineața, pe arii relativ extinse va fi brumă și îngheț la sol. Cu totul izolat vor fi condiții de ceață.

În Capitală, valorile termice vor crește față de ziua anterioară. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade. Dimineața va fi brumă.

La munte, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Mai ales dimineața va fi brumă sau îngheț la sol. 

Mai multe articole despre:
vreme prognoza meteo prognoza anm temperaturi