Vremea 15 mai - Instabilitate, înnorări accentuate, averse și descărcări electrice
Vremea se menține una capricioasă în data de 15 mai
Astazi, vremea se va încălzi, dar va deveni în general instabilă. Îndeosebi din a doua parte a zilei, temporar înnorările se vor accentua şi vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibile vijelii şi izolat căderi de grindină. Astfel de fenomene se vor semnala la început local în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în rest, iar în orele serii pe suprafeţe mici în sudul ţării. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe arii restrânse, îndeosebi în intervale scurte de timp, se vor acumula cantităţi de apă însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 27 de grade.***
In capitala, temporar înnorările se vor accentua începând din a doua parte a zilei, iar cu o probabilitate mai mare din orele serii vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, în intervale scurte de timp se pot înregistra cantităţi de apă însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade. ***
La munte, vremea se va încălzi, dar va deveni în general instabilă. Îndeosebi din a doua parte a zilei, temporar înnorările se vor accentua şi vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibile vijelii şi izolat căderi de grindină. Astfel de fenomene se vor semnala local în prima parte a intervalului, iar noaptea, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe arii restrânse, îndeosebi în intervale scurte de timp, se vor acumula cantităţi de apă însemnate. ***
La mare, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai accentuate după-amiaza şi noaptea, când vor fi condiţii de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturi maxime se vor încadra între 18 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi de 13... 14 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 14 şi 16 grade.