MENIU

Vreme extemă, în România. Climatolog, avertisment pentru populație: ANOMALII TERMICE - se schimbă anotimpurile

Ninsori doar la munte, pe crestele înalte, și ploi sau soare în zonele joase. Schimbările climatice extreme au ajuns și țara noastră. Începând de acum, ne așteptăm la tot felul de anomalii termice, avertizează climatologii. 

"Fluctuatiile de temperatura sunt anormale, diferente de peste 10 grade in majoritatea regiunilor tarii. Pentru aceasta perioada, tenperaturile sunt cu cel putin 5-6 grade peste cele normale.  Este un context al circulatiei generale in sectorul atlantico-european, noi suntem pe zona cu transport de aer umed dinspre sud, umezeala din Mediterana. Pe de alta parte, din vestul, sud-vestul Europei a provocat aceele indundatii catastrofale, amplificate de schimbarea climei", a explicat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, climatologul Roxana Bojariu.

"Incalzirea globala se amplifica pe masura ce si noi nu reducem emisiile, chiar exista o concentratie tot mai mare in atmosfera a gazelor cu efect de sera", a mai spus climatologul.

In ceea ce priveste zonele climatice, acestea vor ramane aceleasi, dar vor avea caracteristici diferife. De exemplu, zona tropicala de acum va avea caracteristici diferite fata de cea de acum 50 de ani. In general, temperaturile cresc, mai ales vara si iarna, in toate anotimpurile creste cantitatea precipitatiilor. Vor fi inclusiv valuri de caldura, cu efecte in multe zone socio-economice.

Clima in Romania - anomalii termice, stratul de zapada se reduce de la o iarna la alta

"In Romania vor fi tot felul de anomalii termice, vor fi 4 anotimpuri in continuare, dar primavara se declanseaza mai devreme, vara se va prelungi in toamna, septembrie, de exemplu, capata caracteristici tot mai multe de luna de vara. In toate anotimpurile avem fenomene contraste - fluctuatii cu amplitudini din ce in ce mai mari. Traim senzatia ca intram intr-un anotimp si ziua urmatoare in altul", a spus Roxana Bojariu.

La munte va fi zapada, dar si acolo exista o tendinta de reducere a stratului de zapada. La campie, in zonele mai joase, exista tendinta reducerii grosimii stratului de zapada, se va intensifica mai mult cu cat concentratia gazelor cu efect de sera va fi mai mare la nivel global. Local, va trebui sa ne adaptam la aceste schimbari, inclusiv la felul in care ne vom petrece iernile si unde le vom petrece pentru a avea zapada, a mai spus climatologul.