MENIU

Vine frigul! Prognoza meteo pentru weekend

Prognoza meteo. Vremea se răceşte în toată ţara

Astăzi în regiunile sudice şi sud-estice vremea va deveni puţin mai rece decât în mod normal la această dată. Cerul va fi mai mult noros si izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe sau burniţă. În restul teritoriului temperaturile vor fi apropiate de cele normale la această dată, chiar uşor mai ridicate în nord-vest, iar cerul va fi variabil, mai mult senin după-amiaza.

La nivelul intregii ţări, vom avea maxime între 9 grade în nord-est şi 17 grade în nord-vest. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului şi pe litoral. Dimineaţa, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă în zonele joase de relief şi brumă în regiunile centrale, nordice, precum şi în dealurile subcarpatice din rest.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI

În capitală, dimineaţa 3...5 grade. Astăzi vremea va fi putin mai rece decât în mod normal la această dată. 11-12 grade maxima la amiază. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei dar nu ne aşteptăm să plouă.

PROGNOZA METEO MUNTE

La munte vremea va fi predominant frumoasă, dar rece mai ales dimineaţa şi noaptea. Vântul va avea intensificări pe creste. Variaţiile termice faţă de ieri vor fi nesemnificative. La amiaza vor fi 11 grade la Paltinis, 9 la Preadeal, 6 la Semenic, 8 la Sinaia, 13 la Stina de Vale si 6 la Vf. Toaca din masivul Ceahlau. Izolat, pe văi, va fi ceaţă.

În weekend vremea va fi în continuare predominant frumoasă cu cerul mai mult senin dar cu vânt mai tare (decit ne-am dori) mai ales pe creste. Temperatura aerului va fi în scădere aşa că vremea ajunge să fie mai rece decât normal, mai ales dimineaţa şi noaptea.

VREMEA PE 2 ZILE

Sâmbătă temperatura va continua să scadă în cea mai mare parte a ţării. Valorile maximelor, între 8 grade la Suceava şi 16 grade în Baia Mare, se vor situa sub mediile climatologice în sud şi în est, în timp ce în restul teritoriului ele vor rămâne apropaiate de normalul perioadei, chiar peste normal în nord-vest. Cerul va avea înnorări temporare în extremitatea sudică şi de sud-est şi va fi mai mult senin în restul ţării. Din nou ceaţă în zonele joase de relief şi brumă în centru, nord, est, precum şi în dealurile subcarpatice din rest.

În capitală, dimineaţa 2-3 grade în oras şi spre zero în imprejurimi unde sunt condiţii de brumă iar la amiază, în jur de 11 grade.

Duminică dimineaţa va fi rece în toate regiunile, cu valori termice preponderent negative. În jumătatea de sud a ţării şi maximele vor fi sub valorile normale însă în cea de nord, vor fi în jurul mediilor climatologice. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 8 grade la Miercurea Ciuc şi 15 grade tot în nordvest în Baia Mare. Cerul va fi mai mult senin, exceptând primele ore ale zilei in zonele mai joase de relief, cu precădere din est, sud şi centru, unde pe arii restrânse va fi ceaţă. Local se va produce brumă.

În Bucureşti, vremea se va menţine rece pentru această dată. 1-2 grade dimineata iar la amiază, 10-11 garde cel mult. Cerul va fi mai mult senin.

Mai multe articole despre:
vreme prognoză meteo